Monitorizare

În cadrul acestui proiect vom face o monitorizare și evaluare a politicilor publice (sociale și de sănătate) în mod transparent, arătând pașii pe care-i urmăm și publicând rapoarte bilunare de activitate astfel încât întreg procesul să constituie și o sursă centralizată şi actuală de informaţii pentru ONG-urile din domeniile medical şi social, și baza unui ghid de proceduri şi instrumente de lucru destinat acestor ONG-uri, pentru a le ajuta să poată monitoriza la rândul lor politici publice cu impact medical sau social.

Monitorizarea se va realiza prin parcurgerea următoarelor etape:

  • identificarea autoritatilor publice relevante de la nivel central, respectiv a celor din domeniile medical și/sau social sub incidența cărora se plaseaza persoanele vulnerabile/pacienţii.
  • identificarea politicii sau propunerii de politici publice care urmează a fi monitorizată, prin: verificarea periodica a paginilor de internet ale institutiilor responsabile pentru identificarea documentelor de politici publice supuse procedurii de transparenta decizionala, urmarirea dezbaterilor publice organizate de ministere, precum şi de parlament, accesarea unor baze de date, solicitari de informatii de interes public precum si prin alte modalitati care permit identificarea de politici sau propuneri de politici.
  • analizarea politicii sau propunerii de politici din perspectiva conformitatii legale si tehnice, prin: verificarea conformitatii politicii cu prevederile legale in vigoare referitoare la politiciile publice si alte aspecte ale acestora, daca este cazul; examinarea calendarului acestora, verificarea conformitatii cu standardele si recomandarile europene care contin prevederi legate de drepturile sociale si civile ale persoanelor vulnerabile/pacientilor precum si cu standardele si /sau bunele practici nationale si internationale; examinarea masurii in care propunerea raspunde nevoilor existente, verificarea indeplinirii etapelor privind transparenta si procesul de consultare publica; participarea la dezbaterile care se refera la politici cu impact social sau medical, daca este cazul.
  • întocmirea rapoartelor de monitorizare bilunare, care vor furniza informatii despre noutatile din domeniul propunerilor de politici si/sau stadiul actual al implementarii unor politici publice aflate in curs de implementare. Raportul bilunar va cuprinde şi propuneri de acte normative sau alte tipuri de reglementari (legislatie primara si secundara, ordine de ministru, ordine interne, procedure etc.) cu impact asupra persoanelor vulnerabile/pacienţilor.
  • diseminarea rapoartelor de monitorizare bilunare prin intermediul postarilor pe pagina de internet a proiectului si prin transmiterea electronica a acestora catre alte structuri sociale interesate: parteneri sociali, instutitutii publice etc.

 Descarcă procedura internă de monitorizare a politicilor publice (PDF)