Metode de evaluare a politicilor publice
Nici o metodă sau model de cercetare nu poate să răspunda tuturor întrebărilor de evaluare referitoare la o politică din domeniul sănătății sau social. Alegerea metodelelor de evaluare se va face ținând cont de intervalul de timp in care sunt necesare rezultatele evaluarii, de momentul in care vor fi disponibile resursele financiare necesare evaluarii, precum si de competențele experților din țara respectiva in domeniul evaluării de politici publice.
De exemplu, prin adoptarea unei politici de descentralizare a serviciilor de sanatate factorii de decizie nu numai că doresc să știe dacă țintele pentru îngrijirea la nivel comunitar au fost atinse ci si dacă pacienții sunt mulțumiți de noile modalități de furnizare a asistentei medicale si daca s-a imbunatatit calitatea vieții pacienților care au beneficiat de servicii medicale furnizate prin sistemul descentralizat.
Se impune așadar utilizarea unor metode de cercetare diferite care pot fi utilizate pentru a raspunde diverse tipuri de întrebari de evaluare:
Cercetarea experimentală – încearcă să coreleze diferențele măsurate cu o anumită interventie. Un adevărat proiect experimental, este un studiu randomizat (RCT) în care subiecții cei care au beneficiat de o interventie si cei care nu au beneficiat sunt distribuiti aleatoriu in grupuri, aceasta metoda fiind cea mai eficientă in examinarea cauzalității.
Limitări: de multe ori utilizarea cercetarii experimentale in evaluarea impactului unei politici nu este nici fezabila si nici posibila. De exemplu, daca se urmareste evaluarea unei politici care vizeaza o populatie foarte mare (intreaga tara) este dificil si probabil si lipsit de etica sa repartizezi aleatoriu in grupuri doar unii oameni care au beneficiat de o anumita interventie. Mai mult decat atat, aceasta abordare este destul de scumpa și necesită cercetători calificați.
Cercetarea cvasi-experimentală – poate fi o optiune mai practica pentru masurarea impactului unei politici publice. Acestea măsoară succesul unei intervenții, dar diferă de modelele experimentale, deoarece subiecții nu sunt distribuiti aleatoriu intre grupul de intervenție si cel control. Există multe variații ale modelelor care sunt clasificate ca fiind cvasi-experimentale. Limitări: gradul de încredere în stabilirea cauzalitatii dintre implementarea unei politici si schimbarile aparute depinde in mare masura de utilizarea unui grup de control adecvat, precum și de o serie de alte variabile care sunt avute in vedere.
Cercetarea non-experimentală – nu face uz de un grup de control sau de măsurători repetate pentru comparație în timp. Aceasta poate utiliza datele cantitative și/ sau calitative.
De exemplu, datele cantitative colectate pentru a răspunde la întrebări relevante pentru evaluarea unei politici de sănătate pot include informații cum ar fi procentul clinicilor generale și spitalelor care furnizează servicii medicale, ce probleme de sanatate sunt tratate în țară și în ce proporții, ce medicamente primesc pacienții și in ce masura tratamentul aplicat corespunde cu diagnosticul acestora, disponibilitatea medicamentelor in clinici pentru pacienții care au nevoie de ele, etc.
Alte abordari non-experimentale comune utilizează metode de cercetare calitativă care includ anchete (ce pot fi calitative sau cantitative), studii de caz, etnografie, observatia participativa și focus grupuri. Ele sunt utile atunci când este necesar să se înțeleagă punctele de vedere sau experiențele de viață înțelese de către oamenii insisi. Ele pot oferi bogație și profunzime, aspecte pe care cercetarea cantitativă nu le poate surprinde. Modelele neexperimentale pot fi, de asemenea, folosite pentru a surprinde sau a descrie fenomenele care apar natural intr-o situatie reala. Abordarile calitative non-experimentale permit o ințelegere a comportamentului social sau uman precum si a semnificatiilor pe care oamenii le dau actiunilor lor.
- Anchete/sondaje – pot fi utilizate pentru a colecta informatii intr-o maniera standardizata de la un esantion selectat de subiecti sau gospodarii. Ele sunt adesea utilizate atunci când este important să se înțeleagă caracteristicile unei populații la un anumit moment in timp. Sondajele se pot realiza prin intermediul chestionarelor scrise sau a interviurilor.
- Studii de caz – implică observarea unei singure entitati, care ar putea varia de la o persoana sau o comunitate la o întreagă cultura, în care cercetătorul dobândește o înțelegere profundă a entității studiate. Cele mai multe studii de caz utilizeaza metode calitative. Principalele tehnici utilizate sunt observatia, interviul și analiza documentelor. Studiile de caz sunt utile in incercarea de a afla ce se intampla intr-un sistem mai complex dar bine delimitat. Limitări: astfel de studii nu pot fi considerate neaparat aplicabile intregii populatii de subiecti.
- Cercetare fenomenologică – se concentrează asupra experiențelor subiective și asupra interpretării lumii de catre oameni. Sunt realizate interviuri in profunzime care pot dura ore îndelungate, sau poate fi nevoie de un număr de interviuri într-o perioadă de timp. De exemplu, dacă există nevoia de a înțelege modul în care oamenii se confruntă cu viața lor după ce au fost dezinstituționalizați și ce semnificație dau acestei existențe, fenomenologia poate fi cea mai bună metoda de cercetare pentru utilizare. Limitări: această metodă este consumatoare de timp și rezultatele nu pot fi generalizate ca fiind relevante pentru întreaga populație.
- Observația participativă – în aceasta abordare, cercetătorul devine cufundat în cultură ca participant activ, observând și înțelegând cultura sau institutia. Impactul unei politici de sănătate asupra pacienților și familiilor dintr-o comunitate poate fi evaluat in mod eficient prin intermediul acestei abordari. Limitări: o astfel de abordare nu poate permite realizarea de corelatii directe dintre schimbarile produse si intervențiile unei politici publice.
- Focus grup – Un focus grup este, în principiu, un interviu de grup in cadrul caruia discuțiile de grup și interacțiunea sunt concentrate asupra unei teme furnizate de cercetator. Avand la baza interacțiunea dintre subiecti, focus grupurile permit generarea rapida de informatii si de idei. Limitări: in cadrul aceluiasi grup, oamenii pot fi influențați de alții și ar putea astfel să se teamă să-și exprime părerile și credințele adevărate.
- Cercetare etnografică – este o abordare exploratorie multilaterala utilizata in scopul intelegerii unui fenomen social si presupune utilizarea uneia sau mai multor metode calitative expuse mai sus. Metoda etnografica presupune investigarea în profunzime a consumatorului în mediul acestuia de viață sau in mediul online, cu ajutorul retelelor sociale.
